nEbUnDeAlB

zeci de lovituri hidoase in usa mare de la intrare i se zvarcoleau tembelistic in creierii adormiti in timp ce el se foia necontrolat printre zecile de pahare, sticle si schite bete de pe podeaua neagra pe care adormise fara reprosuri pe la 6 dimineata. cateva frunze ale diminetii reci se cocotasera ca proastele la etajul cinci al blocului din fata marii si acum dormeau linistite cu labele in sus pe canapeaua prafuita. o sticla proaspata de bacardi supraveghea neinceputa intreg tabloul matisse-istic ce se desfasura in fata dopului ei de pluta. tacea…la fel ca cel mic si rau din varful capului sau aglomerat de aburi alcoolici si versuri erotice. Pinkelton, ca despre el este vorba, dormea tolanit ca un urs ranit, peste 23 de cadavre in putrefactie ale blondelor ucise cu o seara in urma. mana dreapta se proptise intr-o balta de sange inchegat in timp ce buzele vinilice zambeau in fata unui vis dragastos. ranjea…sodomist…visceral…tacut. visa un vis simplu si autocritic. ii placea, asa ca isi pliase buzele rumene intr-un dans egoist ce ii facea sufletul malefic sa se miste intr-o directie necunoscuta lui. o directie zbarcita si imbatranita…dar atat de placuta unui suflet Nosferatiscian. continua…

isi deschise ochii mari si strigand necontrolat, injuraturi fine catre pumnii dobitoci, se ridica treptat si se indrepta catre usa mare ce ii dadea atatea dureri de cap intr-o odioasa dimineata de luni. deschise.

”in sfarsit!” rosti strainul nu atat de strain din spatele usii acum deschise. cuvintele il izbira, ca doua palme de curva neplatita, peste fata nespalata ce nu isi lasa ochii caprui sa se deschida permanent in fata unei noi zile.

”ce dracu faci prietene? de doua zile te cautam…50 de telefoane, 7 drumuri pana aici si 200 de mii de pumni in usa asta ce la un moment dat am crezut ca o sa cada…si tu…tu erai aici, dormind ca un boschetar intr-o gara si nebagand o secunda in seama grija prietenilor tai”. se citea nervozitatea in ochii rosii ai lui RV.o mirosea. ‘bun baiat’ gandi el pentru o secunda dar secunda disparu si gandul muri ca prostu in fata imparatiei.

”buna dimineata si tie dragul meu RV…bacardi?” rosti el ajungand greoi la masa alba ce adapostea patern cateva sticle de vodka, vin si rom. isi aprinse a nu stia cata tigara a zilei reincepute si isi arunca rom magic peste cateva blocuri de gheata postate in paharul murdar.

”dimineata?bacardi?…esti nebun prietene! e 5 dupa amiaza…e ora 17 in mijlocul zilei de luni G”

”5?…uff…pentru un moment ma speriasem ca beau prea devreme. bine ca ai clarificat situatia RV”zambi idiotesc

”esti nebun…nu dai un semn de viata de atatea zile desi te cautam ingrijorati…si acum te ridici de jos pentru a-ti umple paharul cu acelasi alcool pe care l-ai abandonat aseara. ce dracu ai patit?…revino-ti G!…te porti copilareste”

se arunca pe canapeaua plina de frunze adormite schitand blasmefia. schitele in creion se miscau dintr-o parte in alta pe parchetul negru sub adierea vantului aproape tomnatic al lunii iulie. le privea atent zambind periferal. incerca sa isi aduca aminte la ce se gandise cand mina dreapta se miscase in ritmuri nestiute si aruncase pe foile mari acele linii. nu reusea. ‘mai tarziu’ isi spuse sec.

”vezi liniile alea RV?…liniile alea pline de nervi si iritare de pe foile odata albe? liniile alea fara context ce acum se vantura ca proastele dintr-o parte in alta a unei camere fara substanta?…le vezi RV?…le vezi dar nu le intelegi. pentru ca nu au ceea ce iti ghideaza tie viata. reguli…inregimentare intr-un set de idei si contexte. asta nu poti sa intelegi prietene…neregula. si asta e pe foile alea ce danseaza dansul asta tampit in fata noastra…si vezi tu RV, neregula e de zeci de ori mai greu de conceput…e nevoie de mult mai multe pahare de alcool si nopti nedormite…e nevoie de ganduri tampite despre ziua de ieri si vise neimplinite despre ziua de maine…e nevoie de o minte murdara RV.

…aici am fost prietene de 3 zile de cand ma cautati. si da, nu am vrut sa raspund la cele 50 de telefoane bezmetice ce incercau sa ma scoata din gandurile mele…nu am vrut sa vorbesc cu voi…nu zilele astea. pentru ca voi sunteti ceea ce detest RV…sunteti cei ce duminica dupa amiaza iau masa cu parintii…cei ce merg la nunti insotiti doar de viitoarea sotie…cei ce isi platesc ratele la timp si cei ce se ingramadesc la IKEA sa isi cumpere masuta rosie impreuna cu alte cupluri de proaspat casatoriti.

sunteti cei mecanizati RV…cei intrati in sistemul de valori al unei societati cancerigene…o societate ce nu mai creeaza ci doar traieste organizat ca intr-o ferma de vaci bolnave…o societate ce nu mai gandeste liber si pasional…o societate ce condamna iubirile neimplinite si ii marginalizeaza pe visatori.

dar voi o numiti maturizare, prietene…crestere…evolutie. eu o numesc prostie…dependenta de un sistem invechit ce ne tine pe loc, ce nu ne lasa sa ne descatusam.

nebun, zici…nebun poate sunt. cineva trebuie sa ne judece…sa ma judece…dar hai sa nu fie un om fara suflet…as detesta asta mai mult decat durerea de cap ce inca imi da tarcoale…”

o secunda RV tacu de parca vorbele absorbite de urechile sale fura pumni boxeristici in maxilarul temator. inghiti in sec privind privirea acida a celui din fata sa…

”esti nebun G…dea dreptul…”

”nebun?…de ce nu? prefer sa fiu un nebun al carui suflet inca simte decat un manipulat de prescriptiile seci ale unei civilizatii si mai seci.prefer asta RV…si nu, nu ma astept sa intelegi…nu astept sa intelegi de ce am baut pana la 6 dimineata si de ce am dormit pe parchetul negru si rece. nu, nu ma astept la asta…si nici nu ma astept sa intelegi ce vor sa insemne acele linii pe 8 foi pierdute in sufragerie…ar fi prea mult sa iti cer asta RV. dar un lucru il cer…du-te acasa…si nu te intoarce aici pana nu iti deschizi putin mintea si catre cei mai nebuni ca mine…”

RV arunca o injuratura scurta si tranti usa in spatele lui. dar nu inainte de al mustra pe prietenul sau pentru nepasarea fata de grija celro ce ii numeste prieteni…sau ii numea.

”aprecieeeez RV…drastic chiar. apreciez grija pentru un copil ce a pierdut notiunea de societate…apreciez mila paterna ce va sta in ganduri…si apreciez miscarile din cap cand discutati despre mine la masa de vineri seara cu amici vostrii plictisitori…”. vorbele se lovira de usa trantita cu cateva secunde in urma. nu ii pasa. radea necontrolat fluturand paharul plin. deodata ideea ii reveni in minte…foile isi regaseau scopul…liniile redeveneau materiale ale unui suflet in constructie. zambi scurt si fugi dupa creion…se descatusase.

sau oare?

.